duminică, 23 martie 2014

Cum arata viitorul navigatiei auto

 Cum arata viitorul navigatiei auto


„O aplicaţie de realitate augmentată în domeniul auto este foarte aproape de lansare”, scriu cercetători de la Virginia Tech într-o publicaţie de specialitate citată de site-ul Quartz.
Printre cele mai interesante invenţii, articolul ediţiei din februarie a revistei de ştiinţă „Proceedings of the IEEE” menţionează o tehnologie de proiectare a informaţiilor de navigare pe parbrizul maşinii. Aplicaţia foloseşte module GPS şi aplicaţii smartphone pentru a afişa o hartă suprapusă realităţii din faţa ochilor şoferului.
Poza 1
„Infrastructura necesară creării, sintetizării şi procesării de date geospaţiale în maşini există. Tehnologia afişării de realitate augmentată este deja implementată în unele autovehicule”, scriu cercetătorii. 


Producătorii auto fac experimente cu tehnologii de afişare în faţa şoferului încă din anii ’90. Primele eforturi au fost precaute, fiind afişate numai viteza şi alte informaţii de bază undeva în colţul parbrizului. Noile tehnologii le permit producătorilor să fie mai îndrăzneţi, aducând în faţa şoferului un ecran asemănător celui folosit de piloţii de avioane.


 Poza 3
BMW deţine un prototip de afişare augmentată pe geam care suprapune informaţii pe şosea pentru a indica direcţia de navigare.

Dacă navigarea este vedeta realităţii augmentate în domeniul auto, tehnologia ar putea însă face experienţa condusului mai sigură. În primul rând, sistemul permite şoferilor să fie atenţi la drum. Însă combinat cu senzori şi camere, realitatea augmentată ar putea indica cu precizie distanţa dintre momentul acţionării frânelor şi locul unde s-ar opri maşina, ar putea avertiza şoferul în legătură cu proximitatea pietonilor sau a maşinilor aflate în „unghiul mort”, dacă este aproape de o altă maşină sau dacă iese de pe banda lui.
 Poza 2
Producătorii de maşini sunt încrezători în viitorul navigării asistate virtual pe geamul automobilelor. Deja au început să-şi conecteze maşinile la Internet, să le instaleze sisteme de operare şi să găsească modalităţi facile de a da „check in” pe Facebook fără ca maşina să ajungă într-un copac.

În plus, apetitul pentru instrumente de navigare este imens. În decembrie peste 374 de milioane de persoane au folosit o aplicaţie cu hărţi de pe dispozitive Android sau Apple, arată un raport al firme de cercetare Priori Data. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă s-au logat pe Twitter 241 de milioane de oameni. Mai mult, peste jumătate din aceste aplicaţii de navigare accesate erau plătite.

http://www.autoelite.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu